Săcelele trăiește, respiră și se mișcă! Aceasta este concluzia după cel mai mare și cel mai reușit eveniment sportiv și artistic organizat în orașul nostru în ultima perioadă. Și nu, nu sunt doar cuvinte mari. Este o realitate ce poate fi confirmată de cele peste 500 de persoane care au participat în această duminică rece, udă și friguroasă de 1 iunie la a II-a ediție a Cupei “Hanul Mureșenilor” la orientare sportivă.
Concursul a fost unul de inițiere și popularizare a acestui frumos sport și s-a desfășurat în cadrul Complexului Turistic Hanul Mureșenilor și în împrejurimile acestuia, organizatorii creionând un excelent traseu care a fost terminat în ciuda vremii neprielnice de aproape 200 de concurenți. Pe listele de concurs au fost înscrise un număr de 270 de persoane care, vă vine să credeți sau nu, pe lângă faptul că au vrut să alerge la Săcele au și platit o taxa de înscriere.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Babarunca în colaborare cu Clubul Sportiv Universitar Brașov, Asociația Cultural Sportivă Izvorul din Săcele, Liceul teoretic “George Moroianu” din sacele, Scoala Generală Nr. 4 “Frații Popeea” din Săcele și Complexul Turistic Hanul Mureșenilor. Suportul media a fost oferit de revista Update Săcelean și de Saceleanul.Ro, sursele de informații și noutăți din Săcele.
Nici vremea urâtă, nici temperatura scăzută, nici iarba udă și nici noroiul de pe traseu nu i-au putut împiedica pe concurenți să se alinieze cu mic, cu mare la linia de start a acestui concurs la finalul căruia fiecare participant a primit o punguță cu dulciuri și o diplomă de participare, fiind un eveniment organizat de ziua copilului.
Buna desfășurare a concursului a fost posibilă și cu sprijinul Serviciului Public de Salvamont al Consiliului Județean Brașov, Poliției Săcele, S.C. Solo Brașov și S.C. Provideo Săcele.
Pe tot parcursul zilei, copiii mai mici care nu au participat la concursul de orientare, dar și o parte din cei care au terminat concursul, au putut să-și etaleze talentele artistice de desen și pictură în cele 3 ateliere creative organizate de Agnes Veronica Ferencz, Minodora Duru și Luminița Jantea. Între sfârșitul concursului și festivitatea de premiere, timp în care organizatorii au procesat rezultatele pentru a determina câștigătorii fiecărei categorii de vârstă, a avut loc partea artistică a evenimentului.
Moderată de Ciprian Sterpu de la Săceleanul.Ro, care la fiecare intervenție a antrenat publicul pentru a-l face parte integrantă din spectacol, această parte artistică a fost foarte apreciată și gustată de toți cei prezenți care au aplaudat fiecare moment, dar în special de cei mici care au cântat și dansat pe întreaga perioada de două ore a spectacolului. Peste 120 de copii au făcut parte din acest show ce a fost compus din momente muzicale, de dans, de teatru sau de karate.
Sponsori evenimentului au fost Complexul Turistic Hanul Mureșenilor, Asociația Cultural Sportivă Izvorul, S. C. Coalluan Impex s.r.l., Centrul de dezvoltare personală Karmadi – Brașov, Link Brașov, Magic Land Brașov, Gică Munteanu și Dan Burlac, un producător de filme săcelean care tocmai s-a întors de la renumitul festival de la Cannes cu un premiu prestigios.
Acesta a premiat cu dvd-uri ale filmelor produse de el toate persoanele care au fost implicate în realizarea momentelor artistice și au organizat atelierele creative.
Acest eveniment de succes nu ar fi fost posibil fără Iuliu (Gyusi) Dopovecz – omul de la care a pornit totul, Magdi și Tibi Muresan – excelente gazde și Ciprian Sterpu coordonatorul și prezentatorul spectacolului artistic.
Cu precizarea că poze de la eveniment puteți găsi pe pagina de facebook Saceleanul.Ro și pe pagina lui Gery Husti, ne vedem la anul la editia a III-a, dar până atunci stați cu ochii pe noi ca să fiți la curent cu evenimentele din Săcele.
Pentru fotografii de la Cupa Hanul Muresenilor click aici
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.