Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanța de urgență prin care stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni crește de la 650 de lei lunar la 1.500 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, spuen G4Media.ro
- în cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri supuse impozitului, oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului. Acest stimulent nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului și e nevoie de o cerere pentru ca părintele să îl poată primi.
Raluca Turcan a precizat că în momentul de față sunt aproximativ 158.000 de persoane care beneficiază de indemnizația de creștere a copilului, iar autoritățile estimează că de stimulent vor beneficia de aproximativ 20.000 de persoane.
„Impactul asupra bugetului statului ar fi unul pozitiv de circa 100 de milioane de lei pe an”, a precizat Turcan.
Ministerul Muncii pregătește un alt proiect de lege prin care să fie legalizate activitățile casnice, inclusiv de menaj sau supraveghere a copilului.
Costul 𝙋𝙍𝙊𝙈𝙊 al multor teste ce se pot efectua la Spitalul Municipal Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.