La data de 24 martie 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au pus în executare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Judecătoria Brașov, după cum urmează:
– Mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 22 ani, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat;
– Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în executare cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Brașov, emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 21 ani, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cei doi tineri, care nu erau urmăriți național, au fost introduși în Penitenciarul Codlea.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.