1. CASS pentru salariaţi nu va mai fi plafonată
Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2017 a fost publicată recent în Monitorul Oficial, iar multe dintre prevederile sale se vor aplica începând cu luna februarie. Aşa se întâmplă şi cu eliminarea plafonării bazei de calcul a CASS, la cinci salarii medii brute, aplicabilă în luna ianuarie.
Astfel, începând cu veniturile din salarii aferente lunii februarie, plafonul echivalent cu cinci salarii medii brute va fi eliminat pentru persoanele care obţin venituri din salarii, astfel că acestea vor plăti CASS pentru întregul venit realizat.
Vă reamintim că, de la 1 ianuarie 2017, baza de calcul a CASS este plafonată, în premieră, la cinci salarii medii brute. Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este fixat din 2016 la 2.681 de lei, rezultând un total de 13.405 lei. Totuşi, această măsură va fi abrogată la 1 februarie, plafonarea fiind valabilă exclusiv pentru luna ianuarie, după care va dispărea.
Notă: Explicaţii suplimentare citiţi aici.
2. Pentru câștigurile din dividende sau contracte civile se va plăti CASS pentru toată suma
Tot de la 1 februarie, contribuţia la sănătate a persoanelor care obţin exclusiv venituri din dividende nu va mai fi plafonată la cinci salarii medii pe economie.
Potrivit Codului fiscal, în categoria veniturilor din investiţii sunt încadrate cinci categorii de venituri, după cum urmează:
- veniturile din dividende;
- veniturile din dobânzi;
- câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate;
- câştigurile din transferul aurului financiar, definit potrivit legii;
- veniturile din lichidarea unei persoane juridice.
În egală măsură, măsura eliminării plafonului echivalent cu cinci salarii medii brute la calculul CASS va fi valabilă şi pentru persoanele care obţin doar venituri din alte surse, acolo unde sunt incluse, printre alte:
- prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii și asimilate salariilor;
- veniturile, cu excepția celor obținute ca urmare a unor contracte încheiate în baza Codului muncii sau în baza raporturilor de serviciu încheiate în baza Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici;
- câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare;
- venituri, sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foști salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
- venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial;
- venituri obținute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit Codului silvic, cu excepţia veniturilor realizate din exploatarea și valorificarea masei lemnoase;
- veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate – persoane juridice;
- veniturile din activități, altele decât cele de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, precum și activități agricole, silvicultură și piscicultură.
De altfel, în această ultima categorie pot fi încadrate şi persoanele care obţin venituri din contracte civile, în condiţiile în care, din 2016, noţiuni precum “convenţie civilă” sau “venituri obţinute din convenţiile civile” nu se mai regăsesc în cuprinsul Codului fiscal.
Pentru a putea încadra veniturile din contracte civile în categoria veniturilor din alte surse, este obligatoriu ca persoana ce le desfăşoară să nu fie înregistrată fiscal şi activitatea să nu aibă caracter de continuitate (să fie ocazională).
Astfel, din februarie, o persoană care obţine venituri exclusiv din dividende, dobânzi sau din contracte civile va plăti CASS pentru întregul venit realizat. Cu alte cuvinte, contribuţia la asigurările sociale de sănătate va fi datorată doar dacă aceasta nu se plăteşte pentru alte venituri obţinute (venituri din salarii, pensii, şomaj, PFA etc).
Notă: Mai multe informaţii sunt disponibile aici şi aici.
3. CASS pentru pensionari va fi plătită de stat, nu din pensii
Tot începând cu luna februarie, dar prin intermediul Legii nr. 2/2017, plata CASS a pensionarilor va fi făcută din banii statului, nu din pensii, ceea ce înseamnă că în buzunarele acestora vor ajunge mai mulţi bani.
„Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul lunar din pensii. Contribuția se suportă de la bugetul de stat”, dispune Legea nr. 2/2017, care prevede, totodată, neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.
Practic, ambele măsuri vor conduce, începând cu veniturile aferente lunii februarie, la o creștere a pensiilor.
Notă: Detalii găsiţi în acest articol.
4. Nici CAS pentru salariaţi nu va mai fi plafonată
Tot din februarie şi tot în baza OUG nr. 3/2017, va fi abrogată plafonarea bazei de calcul a contribuţiei la pensii la cinci salarii medii brute, în cazul persoanelor care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor.
Concret, prevederea este valabilă atât pentru pentru contribuția individuală suportată de persoana fizică angajată (10,5%), cât și pentru contribuția datorată de angajator (15,8%), ceea ce înseamnă că CAS pentru salariaţi se va determina în funcţie de venitul realizat.
Pe de altă parte, actul normativ păstrează plafonarea bazei lunare la cinci câştiguri salariale medii brute atât pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, cât şi pentru persoanele fizice ce realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Notă: Mai multe detalii despre acest subiect sunt aici.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.