La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni, au organizat și desfășurat pe raza de competență, o acțiune pe linie de silvicultură.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov.
Acestia sustrăgeau material lemnos din zona forestieră a localității Tărlungeni, județul Brașov.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt de arbori”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.