În perioada 10-12 iunie, Asociația de Turism Montan “Cocoșul de Munte”, din Brașov, vă invită la a II-a etapă din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, etapa care se va desfășura în Masivul Ciucaș.
Trofeul “Cocoșul de Munte” este o activitate sportivă de tip „outdoor challenge” și se adresează tuturor cluburilor si asociatiilor de turism si ecologie din tara, afiliate sau neafiliate la Campionatul National de Turism Sportiv Stafeta Muntilor.
Data concursului:
10 iunie 2016 orele 14:00 – 12 iunie 2016 orele 13:00
Loc de desfăşurare: Cabana Muntele Roșu, Masivul Ciucaș
Căi de acces:
* DN1A București – Ploiești – Cheia – Brașov (la ieșirea din localitatea Cheia, veți vedea un indicator pe partea stângă “Cabana Muntele Roșu – 3km”, precum și indicatoare puse de către organizatori)
* Târgu Mureș – Sighișoara – Brașov ( din Brașov urmați indicatorul Cheia, iesire pe DN1A. După ieșirea din Brașov, veți intra în Săcele și urmăriți drumul principal până la intrare în localitatea Cheia, unde, pe partea dreaptă, veți vedea un indicator – “Cabana Muntele Roșu – 3km”, precum și indicatoare puse de către organizatori)
* Bacău – Onești – Târgu Secuiesc – Brașov (imediat după intrarea în Brașov se urcă pe centura Brașovului – strada Fundătura Hărmanului – Strada Timișul Sec care vă scoate direct în DN1 de unde urmați indicațiile către Săcele – DN1A. Apoi, urmariți drumul principal până la intrare în localitatea Cheia, unde, pe partea dreaptă, veți vedea un indicator – “Cabana Muntele Roșu – 3km”, precum și indicatoare puse de către organizatori)
* Pitești – Cureta de Argeș – Culoarul Rucăr-Bran – Brașov (din Brașov urmați indicatorul București până găsiți indicatorul de Săcele-DN1. Apoi, urmăriți drumul principal până la intrare în localitatea Cheia, unde, pe partea dreaptă, veți vedea un indicator – “Cabana Muntele Roșu – 3km”, precum și indicatoare puse de către organizatori )
* Sibiu – Făgăraș – Brașov (din Brașov urmați indicatorul București până găsiți indicatorul de Săcele-DN1. Apoi, urmăriți drumul principal până la intrare în localitatea Cheia, unde, pe partea dreaptă, veți vedea un indicator – “Cabana Muntele Roșu – 3km”, precum și indicatoare puse de către organizatori )
Transport în comun:
București – Cheia: http://www.autogari.ro/curse?pid=643&did=15785&zi=2016-06-10&pas=1-0-0-0-0
Cheia – București: http://www.autogari.ro/Transport/Cheia-Bucuresti?zi=2016-04-13&pas=1-0-0-0-0
DIN BRAȘOV NU EXISTĂ TRANSPORT ÎN COMUN CĂTRE CHEIA
Citește și despre renașterea dansului popular în rândul copiilor din Săcele prin Junii Săcelelui!
Cei care vin cu autoturismele proprii, pot ajunge cu ele până la zona de campare. Lângă cabană se află o parcare suficient de mare.
Categorii de concurs:
Conform Regulamentului competiţional 2016 – Ştafeta Munţilor:
1. FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult şi obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;
2. JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (împliniţi);
3. ELITE– participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex;
4. OPEN – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă şi sex. Timpii pentru aceasta categorie sunt calculaţi ca timpi turistici;
5. VETERANI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 45 de ani, indiferent de sex.
6. FEMININ – participă echipe formate din trei fete, indiferent de vârstă.
Probele obligatorii:
RAID MONTAN– traseu montan de dificultate medie, cu o durată de maxim 8 ore, excepție făcându-se pentru categoria FAMILY unde traseul va avea un grad de dificultate mai mic și va trebui să poată fi parcurs în maxim 4 ½ ore.
ORIENTARE– probă de viteză pe azimut de tip ștafetă cu o lungime totală de maxim 2500 m
CUNOŞTINŢE TURISTICE – Proba este organizată în sistem test grilă cu un singur răspuns corect; timpul alocat este de 7 minute. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte cinci întrebări.
PROBA CULTURALĂ se va susţine în seara zilei de sâmbătă, la focul de tabără.
Echipament OBLIGATORIU:
Individual: echipamentul individual obligatoriu este compus din ”încălţăminte de munte cu talpa profilată”, aici intrând si „adidaşi” de trail running, lanternă funcțională, fluier şi pelerină de ploaie.
Echipă: recipient pentru apă, trusă medicală, rucsac, sursa de foc şi busolă.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul de desfăşurare al concursului!
PARTICIPAREA SE FACE PE PROPRIE RĂSPUNDERE !
Programul evenimentului:
Vineri, 10 iunie 2016:
– primirea participanţilor între orele 14:00 – 21:00 si completarea de către aceștia a fișelor de înscriere în concurs
– Şedinţa tehnică va începe la ora 21:00
Foc de tabără în cele două seri ale concursului, începând cu ora 22:00
Stingerea: ora obligatorie de stingere în tabără este ora 24.00 pentru ziua de vineri.
Sâmbătă, 11 iunie 2016:
– 08:00 – 18:00 – Concursul „Ştafeta Munţilor”
– 10:00 – 17:00 – Probe distractive surpriză pentru cei rămaşi în tabără
– 20:00 – 21:00 – Proba culturală și cântece de munte la foc de tabără
Duminică, 12 mai 2016:
– ora 11:30 – 13:00 afişarea rezultatelor şi Festivitatea de premiere
ora 13.00 încheierea oficială a concursului, igienizarea taberei, plecarea participanţilor
Responsabilul de grup are obligaţia de a aduce la cunoştinţă regulile din interiorul taberei cât şi cele prevăzute de către Ştafeta Munţilor.
Posibilitati de cazare:
Cabana Muntele Rosu
http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/ciucas/cabana_muntele_rosu-61/
Asociația noastră a rezervat integral Cabana Muntele Rosu special pentru această etapă. Cabana are o capacitate de 73 de locuri cu camere de 2,3,4 sau 6 paturi (duş pe fiecare palier în parte, separat pentru femei şi bărbaţi). În aceastăcabană preţul este de 40 lei/persoană/noapte.
Cabana Bujorul Roşu de lângă cabana mare are o capacitate de 16 locuri cu 8 camere de 2 locuri (pat matrimonial + dus propriu). Preţul acestor camere este de 50 lei/persoană/noapte.
Rezervările se fac la următorul număr de telefon: 0735459944 (D-l Serban, cu specificaţia: Trofeul “Cocosul de Munte”).
Persoane de contact:
Laslo Eugen – 0740614947
Miholcea Zsolt – 0720186962
Ungureanu Cristian – 0725868632
Ungureanu Liviu – 07278951181
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.