Anul acesta şi Primăria Municipiului Săcele a anunţat că, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, organizează Săptămâna Mobilităţii Europene în perioada 16-22 septembrie 2013 cu sloganul “Aerul curat – Mişcarea ta!”.
Săptămâna Mobilităţii Europene este o campanie care are că scop sensibilizarea oamenilor, astfel încât aceştia să folosească transportul public, bicicletă, mersul pe jos, în detrimentul maşinilor personale. De asemenea campania încurajează oraşele europene să promoveze aceste modalităţi de transport şi să investească în infrastructura regională.
Săptămâna Mobilităţii se desfăşoară în perioadă 16-22 septembrie 2013 şi este, potrivit organizatorilor campaniei, o oportunitate pentru oraşele europene să ia parte la cel mai important şi răspândit eveniment al mobilităţii sustenabile.
Principală preocupare a campaniei “Săptămâna Mobilităţii Europene” este să îi facă pe oameni mai conştienţi de necesitatea de a acţionă împotrivă poluării cauzate de creşterea traficului motorizat în mediul urban. Este vorba, după cum se arată pe site-ul oficial al evenimentului, nu doar despre o luptă împotrivă poluării atmosferice sau a celei fonice, ci şi despre îmbunătăţirea calităţii vieţii la oraş.
Totuşi dacă în oraşul nostru aerul este curat comparativ cu alte aglomeraţii urbane, transportul în comun nu se încadrează în standardele modern de poluare, parcul auto al RAGCPS fiind invechit.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.