Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret este în căutare de voluntari dornici să lucreze cu copiii din cominitatea săceleană. Persoanele interesate sunt invitate să se alăture echipei Centrului de zi pentru copii aflați în situații de risc, pentru ca împreună să contribuie la prevenirea abandonului școlar și familial.
Fundaţia pentru Asistenţă Socială şi Tineret (FAST) activează în domeniul asistenţei sociale încă din anul 1989 în Municipiul Săcele. Misiunea Fundației FAST este de a ajuta copiii și familiile din medii defavorizate prin proiecte de educație și dezvoltare comunitară în scopul integrării sociale a tuturor persoanelor aflate în dificultate.
În prezent fundaţia FAST derulează 4 proiecte cu un impact major în comunitatea săceleană: ‘Gardenis'( atelier de tâmplărie), ‘Casa de misiune’, ‘Case mai bune’, ‘Centrul de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc’, şi în construcţie ‘Atelierul de formare profesională’.
Centrul de Zi pentru copii aflați în situații de risc reprezintă o formă de suport activ acordat copiilor ce provin din familii defavorizate, a căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor educaționale, sociale. Misiunea Centrului de Zi pentru copii aflați în situații de risc este de ajutorare a copiilor din mediile defavorizate, prin furnizarea de servicii socio-educaţionale în vederea combaterii abandonului școlar și familial.
DESCRIEREA VOLUNTARULUI
- are dorința de a lucra cu copiii, răbdare, empatie, dedicare, aptitudini pedagogice
- are motivația de a-i ajuta pe copii să își îmbunătățească rezultatele școlare
- își asumă sarcinile și este pro-activ
- are capacitatea de a găsi soluții provocărilor apărute
- consideră voluntariatul o valoare personală.
RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
- acordă sprijin echipei Centrului de zi pentru copii aflați în situații de risc în activitățile educative, de socializare- recreere, realizate cu beneficiarii
- sprijină beneficiarii în realizarea temelor și a exercițiilor suplimentare
- folosește metode active și creative de transmitere a conținutului;
- are o prezență activă la Centru, minimum 2 ore pe zi, în intervalul orar 13:00-16:00 (în timpul săptămânii)
- comunică permanent cu coordonatorul de voluntari
- răspunde de păstrarea şi protejarea confidenţialităţii informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii desfăşurate
- prestează o activitate de interes public, fără remuneraţie.
Persoanele interesate ne pot contacta în două moduri:
– trimițând pe adresa [email protected] un e-mail cu titlul VOLUNTARiat prin care să își prezinte intenția de a colabora cu noi
– sunând la telefon 0268/275011
– persoana de contact: Alina Năstase
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.