Home / Minor din Săcele condamnat pentru tentativă de omor

Minor din Săcele condamnat pentru tentativă de omor

Un adolescent din Săcele a fost condamnat zilele trecute la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 10 luni, pentru o tentativă de omor comisă în luna mai a anului trecut.

Sentinţa Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. În prezent, inculpatul G.R.M. se află sub control judiciar, măsura preventivă fiind dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov din data de 31 mai 2016 şi prelungită prin ordonanţa din data de 27 iulie 2016 a aceleiaşi instituţii de parchet.

Pe latură civilă, instanţa a admis ieri acţiunea exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi obligă inculpatul minor, în solidar cu partea responsabilă civilmente GDT, la plata a 3.768,22 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei. De asemenea, băiatul are să-i plătească părţii vătămate, un săcelean, tot în solidar cu partea responsabilă civilmente GDT, daune morale de 3.500 de lei.

Instanţa a dispus şi confiscarea specială de la minor a cuţitului de bucătărie cu lama de 13 centimetri pe care l-ar fi folosit la comiterea tentativei de omor. În cauză, nu se cunosc împrejurările în care a avut loc agresiunea.

sursa: mytex.ro

Săcele: Și băuți și certați! Cine a condus mașina?

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply