Și în această săptămână continuă pregătirile pentru acțiunea de recrutare a voluntarilor in echipa Pro-activilor!
Însă de ce avem nevoie de recrutare, într-un astfel de grup de inițiativă? Pentru că noi credem că unde sunt mulți și puterea crește și astfel, putem face și mai multe lucruri bune, împreună.
Avem nevoie și de alte opinii, de idei creative și de oameni sinceri și implicați, care pot deveni exemple pentru cei din jur.
Un alt motiv este acela că elevii care fac parte acum din „Proactivi pentru Gârcini” sunt clasa a XII-a și trebuie să se axeze mai mult pe învățat și promovarea examenului ce îi așteaptă.
Echipa va merge la Liceul Tehnologic „Victor Jinga” din Săcele, pentru a se prezenta elevilor de acolo, pentru a le spune câteva cuvinte despre ce înseamnă proactivitatea și voluntariatul, iar la final speră recruteze voluntari.
Dacă locuiești în cartierul Gârcini, ești un locuitor activ și responsabil, fă parte si tu din echipă! 🙂
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.