Istoria Canionul 7 Scări porneşte cu milioane de ani în urmă.
Specialistii spun că datează încă din mezozoic şi că pe vremuri aici a fost un fund de mare, existand posibilitatea ca in aceatsa zona să fi trăit chiar şi dinozauri.
Cristian Popa de la Regia Publica Locala a Pădurilor Săcele se ocupă de promovarea canionului şi stie toate secretele lui. Acesta a declarat pentru adevarul.ro ca a făcut prima drumeţie la canion pe când avea doar 4 ani. De atunci, a venit de peste 1.000 de ori. Priveliştea l-a fascinat atât de tare, încât a făcut din plăcerea de a veni aici o meserie şi acum se ocupă de promovarea canionului si stie si legenda locului.
„Se spune că acest canion era locul de promenadă al mocanilor din satul Baciu (Săcele). Legendele transmise din generaţie în generaţie spun că tinerii feciori din sat îşi supuneau iubitele la două probe.
Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului.
Dacă nu se certau deloc, atunci era meniţi să fie împreună toată viaţa. Mai sunt cupluri de tineri care aud legenda şi vor să o testeze“, povesteşte Cristian Popa.
Pe lângă peisajul spectaculos, canionul este recunoscut pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Se spune că apa din jur şi poziţionarea izvoarelor este o adevărată hitroterapie. Efectele beneficice sunt date şi de aerul extreme de ozonat.
In ultimii ani Canionul 7 Scări a cunoscut ample lucrări de modernizare, fiind acum accesibil tuturor iubitorilor de drumetii si aventură.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.