Polițiștii săceleni au avut parte de o urmărire ca în filme duminică seara încercând să prindă un șofer care a refuzat să oprească la semnalele agenților de circulație.
Conducătorul auto care se deplasa pe Bulevardul George Moroianu în jurul orelor 22:30 a ignorat semnalul de oprire pentru control al polițiștilor, cotinuându-și nestingherit deplasarea. Astfel, agenții au fost nevoiți să pornească în urmărirea mașinii cu semnalele acustice și luminoase pornite. Polițiștii au reușit să oprească autoturismul pe strada Zizinului, stabilind identitatea bărbatului în vârstă de 43 de ani și descoperind că acesta nu avea permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.
Ionuţ Marin – purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov
sursa: mytex.ro
“Coroana de aur” sau “Aranykorona”, parte din istoria orașului Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.