Poliţiştii au controlat weekend-ul trecut cinci agenți economici din Săcele, având obiect de activitate în domeniul turismului și alimentației publice.
Agenți din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat în baza competenţelor legale ce le revin privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Acestia au urmarit si prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum si obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi drepturile de autor conexe.
Din păcate, cu această ocazie au fost verificaţi 5 agenţi economici având obiect de activitate în domeniul turismului şi alimentaţiei publice şi s-au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale principale, dintre care 5 amenzi în valoare totală de 14.000 lei şi 3 avertismente.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării sumei de 320 lei.
În cazul unora din sancţiunile contravenţionale aplicate, poliţiştii au solicitat date şi documente suplimentare, activităţile fiind continuate pentru a clarifica întreaga stare de fapt.
De 1 iunie, la Săcele nu s-au întâmplat doar lucruri frumoase.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.