De joi până duminică (31 august – 3 septembrie), în împrejurimile orașului Victoria – jud. Brașov, au avut loc Campionatele naționale de Orientare în Alergare.
Spre marea bucurie a delegației Clubului Sportiv Babarunca din Săcele, sportivul Petru Tulban a cucerit primul titlu de Campion Național din istoria clubului și implicit primul titlu pentru orașul Săcele.
Performanța a fost obtinută la Categoria de 12 ani în proba de Lungă Distanță, acolo unde și un alt component al clubului, Iacob Ioan, a fost foarte aproape de podium, obținând locul 4.
În urma lui Petru Tulban au sosit 27 de sportivi de la cluburi foarte puternice din țară. Același sportiv a obținut locul 3 și în proba de Medie Distanță și locul 2 la Cupa Țara Făgărașului, competiție care a cumulat rezultatele obținute în trei zile de concurs.
În paralel s-a desfășurat și Campionatul Național de Orientare pentru Veterani (Masters).
Intr-o companie deosebit de valoroasă cu sportivi români de la cluburi foarte puternice din București, Craiova, Cluj, Tg. Mureș, Baia Mare, Oradea, Rm. Vâlcea, Ploiești, Roman, dar și sportivi români veniți din străinătate, sportivii săceleni au obținut rezultate foarte bune, demonstrând că dacă există dăruire, pasiune și devotament chiar și un club mic, nebugetat, dintr-un oraș de provincie, se poate impune în competiție cu cluburi mult mai bogate și puternice.
Cele mai valoroase rezultate au fost obținute de Cristina Ștefan, lidera incontestabilă a categoriei F 45 de ani, care a obținut trei titluri de Campioană Națională la Lungă Distanță, Medie Distanță și Stafetă.
Alături de ea e de remarcat prestația Ruxandrei Dopovecz loc 3 la Medie Distanță (F 50), Dan Gârboan loc 3 Medie Distanță (M 35) și Daniel Ștefan loc 3 Ștafetă (M 35).
O prezență deosebită, care a atras respectul și admirația tuturor competitorilor, a fost cea a lui Iuliu Dopovecz senior (foto dreapta), singurul competitor la categoria de 85 de ani. Deși a fost singur, datorită faptului că a terminat traseele foarte dificile ale competiției, i s-a acordat titlul de Campion Național la Lungă Distanță și Medie Distanță.
Prestația sportivilor de la aceste campionate a demonstrat încă odată că, chiar dacă este mic, cu resurse financiare modeste, Clubul Sportiv Babarunca este o prezență de remarcat în Orientarea din România.
De menționat că participarea la Campionatele Naționale a venit imediat după reîntoarcerea lotului de sportivi participant între 23 -27 august la Zabjak în Munte Negru la Campionatele Masters Sud Est Europene și unde Cristina Ștefan a obținut un titlu de campiona în proba de Sprint (altă premieră pentru C. S. Babarunca).
Felicitări tuturor!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.