Miercuri, 6 septembrie, între orele 10:00 – 11:00 va avea loc un nou exercițiu de verificare a sirenelor de alarmare publică.
Din luna august I.S.U. Brașov a început astfel de antrenamente/exerciții de verificare a funcționării sirenelor de alarmare publică.
Acestea vor avea loc lunar în prima zi de miercuri a fiecărei luni, in intervalul orar 10:00 – 11:00.
ISU Brașov va desfășura verificări inopinate pe teren pentru a urmări modul de acțiune al autorităților locale pentru avertizarea și alarmarea populației, starea de operativitate a mijloacelor de alarmare, timpul de răspuns de la transmiterea mesajului de înștiințare până la pornirea sirenelor de alarmare și transmiterea corectă a semnalului de alarmare acustic, în funcție de situația prevăzută în scenariu exercițiului.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.