Autorităţile locale lucrează la o strategie de dezvoltare a cartierului din Săcele. Vor fi identificate problemele cu care se confruntă cetăţenii rromi, dar cel mai important este faptul că se face un recensamant al populaţiei din zonă.
Asociaţia Grupul de Acţiune Locală din Garcini derulează un proiect cu fonduri europene care se referă la elaborarea unei strategii de dezvoltare locală a comunităţii rrome.
Prin accesarea a 50.000 de euro nerambursabili se doreşte promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare. Autorităţile locale vor, în primul rând, să ştie cu exactitate câţi locuitori sunt în cartierul Garcini.
Odată aflat numărul total al locuitorilor vor fi derulate şi alte etape ale proiectului de ajutorare pentru rromi din cartierul Garcini.
Vor fi organizate mai multe întâlniri cu reprezentanţii comunităţii pentru a vedea exact care sunt necesităţile locuitorilor.
Cartierul Garcini este o zonă foarte săracă unde locuitorii nu beneficiază de energie electrică, apă potabilă sau alte utilităţi necesare într-o lume civilizată.
Totodată, autorităţile din Săcele vor să finalizeze lucrările la clădirea şcolii, cea mai mare unitate de învăţământ pentru ciclul gimnazial, cu aproape 2.000 de locuri.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.