Pe parcursul anului 2016 Asociația Ceangăilor Bârsa a inițiat un program de promovare a Țării Bârsei prin intermediul tradițiilor, obiceiurilor și a culturii ceangăilor.
La începutul anului 2017 asociația a aplicat cu succes pentru finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean Brașov, cu proiectul de promovare Pro Terra Barcensis – Pentru Țara Bârsei.
În cadrul programului Pro Terra Barcensis se realizează primii pași în promovarea regiunii prin intermediul culturii imateriale.
În cadrul proiectului s-a realizat un logo de promovare, este în curs de realizare pagina de web și catalogul celor 10 sate ceangăiești: Apața, Crizbav, Satu Nou, respectiv cele Șapte Sate: mun. Săcele (Baciu, Turcheș, Cernatu, Satulung) respectiv comuna Tărlungeni (Tărlungeni, Purcăreni, Zizin).
Invitație!
Dorim să prezentăm realizările și planurile acestui proiect în rândul cetățenilor. Cei mai interesați sunt probabil cei care se ocupă de păstrarea tradițiilor, cu activități de turism, organizare de evenimente culturale, respectiv reprezentații primăriilor dornici să-și promoveze localitatea.
Pe acestă cale vă invităm la prezentarea programului Pro Terra Barcensis – Pentru Țara Bârsei, printr-o serie de worshopuri care vor avea loc după cum urmează:
19 octombrie 2017, începând cu orele 18.00 – în Satu Nou – la Parohia Evanghelică Lutherană Satu Nou;
20 octombrie 2017, începând cu orele 18.00 – în Crizbav – la Parohia Evanghelică Lutherană Crizbav;
26 octombrie 2017, începând cu orele 18.00 – în Tărlungeni – la Hotel-Restaurant Ciucaș;
27 octombrie 2017, începând cu orele 18.00 – în Săcele – la Centrul de Pregătire Vocațională Săcele, str. George Moroianu nr. 17;
28 octombrie 2017, începând cu orele 18.00 – în Apața – la Centrul de Educație.
Programul este finanțat de către Consiliul Județean Brașov, prin contractul de finanțare nr. 9149/23.06.2017.
Cu respect,
Zsuzsánna Hlavathy
manager proiect – Pro Terra Barcensis – Pentru Țara Bârsei
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.