Teodor are 11 ani, iar educația lui a fost influențată pozitiv atât de mama sa, cât și de tatăl lui, ambii părinți fiind angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție din Brașov.
În urmă cu câteva zile, copilul a găsit un portofel pe raftul unui raion dintr-un magazin din oraș.
În portmoneu erau 2.000 de lei, documente de identitate și carduri bancare.
Copilul l-a anunțat pe tatăl său, subcomisarul de poliție Codruț Petriceanu din cadrul Poliției Municipiului Săcele.
Tatăl și fiul i-au anunțat pe responsabilii unității comerciale, însă anunțul transmis prin intermediul stației de amplificare a rămas fără rezultat.
Identificarea posesorului a fost îngreunată de faptul că, în actul de identitate era precizată o adresă de domiciliu din județul Galați.
Pornind de la o carte de vizită aparținând unei agenții imobiliare din portofel, ofițerul a luat legătură cu persoana păgubită, prin intermediul agentului imobiliar, restituindu-i bunurile pierdute.
Felicitări! Un model de urmat!
RMN Diagnostica se extinde la Brașov și Făgăraș și își mărește echipa de medici
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.