Primăria Municipiului Săcele şi compania Pillar ProCarpaten au stabilit de comun acord să colaboreze, în calitate de parteneri, în vederea exploatării în condiţiile de eficienţă economică pentru ambele părţi a resurselor de apă de pe raza teritorială a Municipiului Săcele în vederea înfiinţării unei unităţi de îmbuteliere apă.
Compania Pillar ProCarpaten vă desfăşurara activităţi de prospecţiune a unor resurse de apă de pe raza teritorială a Municipiului Săcele în vederea realizării de către investitor a unor puncte de captare şi aducţiune a apelor ce vor face obiectul îmbutelierii.
Compania Pillar ProCarpaten şi-a manifestat interesul edificării unei staţii de îmbuteliere a apei, precum şi a unei unităţi de producţie a băuturilor răcoritoare care să folosească apa captată de pe raza teritorială a municipalităţii, toate acestea sub numele de brand Tamina – Spring Water.
Promovarea mediatică locală, naţională şi internaţională a produselor obţinute din apa captată şi îmbuteliată de către investitor sunt ale linii directoare ale colaborării dintre primărie şi compania Pillar ProCarpaten.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.