Săceleanul Eduard Torok s-a clasat pe locurile 21, respectiv 24, în primele două competiții de Cupa Continentală din acest sezon desfășurate pe trambulina olimpică de la Whistler din Canada.
Sportivul nostru a reușit sărituri foarte bune în prima zi de competiție, reușind în ambele manșe să depășească punctul de construcție al trambulinei situat la 95 m. Astfel, după sărituri identice de 96,5 m, Eduard a terminat prima zi pe locul 21, reușind să se claseze deasupra multor sportivi pe care îi vedem concurând și în Cupa Mondială. Această performanță i-a adus și 10 puncte în clasamentul general.
Ceilalți reprezentanți ai noștri, Iulian Pîtea şi Sorin Mitrofan n-au reuşit să obţină puncte, însă au avut evoluţii încurajatoare terminând pe locurile 43, respectiv 57.
În cea de-a doua etapă, desfășurată duminică, Eduard a sărit 97 m și 93 m, rezultate ce i-au adus locul 24 și încă 7 puncte în clasamentul general unde se situează pe locul 23.
Mult succes în etapele ce urmează și cât mai multe puncte sportivului nostru care încearcă să se califice la Jocurile Olimpice de la PyeongChang!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.