In situația în care inspecția tehnică periodică (ITP) a unei mașini va expira, înmatricularea acesteia va fi suspendată automat, potrivit unui act normativ.
Astfel, șoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei, spune avocatnet.ro
Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a apărut miercuri în Monitor, însă prevederile referitoare la suspendarea înmatriculării se vor aplica efectiv abia de la data de 20 mai 2018.
Documentul introduce ideea de suspendare a înmatriculării mașinilor, adică, în esență, interzicerea temporară de a le mai folosi pe drumurile publice. În principal, suspendarea înmatriculării va interveni atunci când nu se notifică autorităților schimbarea de proprietar, însă măsura se va aplica automat și la expirarea ITP-ului.
În momentul de față, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancționarea cu cel puțin nouă și cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 și 2.900 de lei.
Poftiți la casierie, acum și cu cardul. Plata prin Ghișeul.Ro doar spre finalul anului.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.