AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 februarie, ora 11.00 – 02 martie, ora 20.00
Fenomene vizate: val de frig;
Zone afectate: toată țara;
Valul de frig va persista și se va intensifica pe parcursul nopților, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger, mai ales dimineața și noaptea.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 februarie, ora 11.00 – 02 martie, ora 20.00
Fenomene vizate: temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua;
Zone afectate: Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea;
În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.
Notă: În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia.
Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.