Compania Apa Brașov ne anunță că urmare a codului roșu de inundații s-au înregistrat creșteri rapide de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pe râul Tărlung, fapt ce a impus golirea controlată a lacului de acumulare care asigură sursa principală de apă a municipiilor Brașov și Săcele. Aceasta a condus la creșterea turbidității mult peste valorile obișnuite.
Pentru asigurarea unui regim de continuitate în procesul de furnizare al apei potabile către populație, Compania Apa Brașov a fost nevoită să efectueze o serie de manevre pentru a cupla rețeaua publică de distribuție la sursele alternative existente pentru astfel de situații. Astfel, pentru completarea necesarului de apă au fost activate sursele subterane aflate în zona Hărman – Prejmer- Sânpetru ce pot asigura apa potabilă prin pompare din puțurile de mare adâncime.
Precizăm că ne confruntăm cu un fenomen ce nu a putut fi evitat și pentru intrarea în normalitate vom fi nevoiți să facem în continuare o serie de manevre în rețeaua publică de distribuție.
Cu toate acestea, este posibil ca în anumite zone, alimentarea cu apa să fie insuficientă sau să aiba o turbiditate mai mare.
Zonele mai afectate sunt: Săcele, Răcădau (parțial), Timiș – Triaj, Centru, Centrul Civic, Astra și Schei.
Estimăm ca situația să revină treptat la normalitate în următoarea periodă.
Magazinele Brio Market din Săcele și-au premiat primii câștigători
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.