Ziua Poliţiei Române este marcată în 25 martie, de Buna Vestire. Bzb.ro ne informează că poliţiştii braşoveni au marcat-o vineri, la Aula Universităţii, sute de oameni ai legii fiind prezenţi, alături de oficialităţi braşovene.
În aceste zile, Poliţia Română împlineşte 196 de ani, adică aproape două secole de existenţă. Câte instituţii se pot mândri cu o istorie atât de îndelungată, în condiţiile în care România împlineşte un secol de existenţă. Aşadar, Poliţia este o instituţie matură, care a trecut testul istoriei, s-a validat în faţa naţiunii, s-a întărit şi a stat pavăză nelegiuirilor.
a afirmat chestorul de poliţie Valentin Flucuş, şef IPJ Braşov
Ca în fiecare an, de Ziua Poliţiei Române au fost avansaţi în grad mai mulţi poliţişti, printre ei fiind şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Dinu. Nu doar ei s-au bucurat de atenţie, ci şi cei care au urcat pe podium la competiţii sportive interne, precum tenis de masă, tir, fotbal şi şah.
Am luat locul 3 la Campionatul de ping-pong tenis de masă, feminin, din cadrul IPJ Braşov. Pasiunea continuă şi în cadrul activităţilor din cadrul IPJ Braşov.
Gabriela Petriceanu – agent şef adjunct IPJ Braşov
Premiaţi au fost şi cei care au pus într-o lumină bună instituţia pe parcursul anului trecut. Printre ei, şi Teodor Petriceanu, copilul unui cuplu de poliţişti din cadrul IJP Braşov, care a dat dovadă de spirit civic, pe când era la cumpărături cu tatăl său. Găsise un portofel uitat de o persoană din alt judeţ şi nu s-a gândit nicio clipă să şi-l însuşească. De altfel, a povestit mama lui, Gabriela Petriceanu, asemenea situaţii li se întâmplă des în parc, când merg să se joace. Cu ajutorul tatălui, comisar Poliția Săcele, a doua zi, proprietarul primise portofelul.
Am găsit un portofel cu 2.000 de lei şi acte în el. Eram cu tata, i l-am arătat şi el a făcut nişte chestii şi i l-am înapoiat deţinătorului de drept.
a explicat Teodor Petriceanu
Sunt mândru şi mulţumit că am crescut un copil cinstit.
Codruţ Petriceanu (tatăl băiatului) – comisar poliţie Poliţia Municipiului Săcele
sursa: bzb.ro
Citește și știrea inițială!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.