Numărul foarte mare cereri de locuinţe sociale din Săcele a determinat Primăria să identifice ca posibilitate de realizare a unor astfel de locuinţe, reabilitarea, mansardarea şi transformarea clădirii cunoscută sub numele de “Ambasada”.
Pentru că în prezent imobilul se afla într-o stare avansată de degradare s-a luat în considerare iniţial soluţia demolării acesteia.
Totuşi, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, aceştia au indicat ca soluţie viabilă, pentru prelungirea avizului conform, reabilitarea construcţiei şi transformarea ei în imobil de locuinţe sociale.
Valoare totală investiţie a reabilitării “Ambasadei”, aşa cum rezultă din indicatorii tehnico-economici va fi de 6.979.755,81 lei (inclusiv TVA), din care Constructii–Montaj 5.832.814,91 lei (inclusiv TVA) .
Suprafaţa desfăşurată va fi de 2742 mp, durata de realizare a investiţiei de 36 luni, iar surse de finanţare sunt bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene 5.680.734,85 lei şi buget local cu 1.299.020,95 lei.
Sumele neeligibile care trebuie suportate din bugetul local privesc lucrări de branşamente de utilităţi, cheltuieli referitoare la proiectare şi asistenţa tehnică, cheltuieli pentru investiţia de bază, alte cheltuielii aferente comisioanelor, taxelor la ISC etc.
Primăria Săcele continuă investiţiile în sisteme pentru colectarea selectivă
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.