Cu o întârziere de peste o lună, consilierii locali din Săcele au votat după o şedinţă tensionată bugetul local al municipiului nostru pentru 2014. Astfel, veniturile totale prognozate pentru anul în curs se cifrează la 56.877.970 lei, aproximativ 12,6 milioane euro. Şi cheltuielile totale se apropie de această sumă, 57.377.970 lei, reprezentând aproximativ 12,7 milioane euro, din totalul acestor cheltuieli cele pentru dezvoltare fiind de 20.507.610 lei.
Acest buget pentru 2014 a fost aprobat de 17 consilieri care au votat pentru, o abţinere şi 1 vot împotrivă. Abţinerea a venit din partea consilierului Cristian Panait, care a protestat faţă de neconvocarea sa la discuţiile şi negocierile pe buget dintre executivul primăriei şi grupurile politice din consiliul local. Votul împotrivă a venit din partea consilierului Cristian Popa, care a acuzat argumentarea deficitară a sumelor ce urmează a fi cheltuite sau chiar lipsă totală pe anumite capitole bugetare a acestor documente care să justifice sumele încadrate în buget.
Acest buget va putea fi supus unei rectificări în funcţie de procentul din încasări realizate pe parcursul anului curent.
foto: Ionut Stoica
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.