Totul s-a întâmplat în miez de noapte. Principalul suspect, de 37 de ani, din Brașov, era la o petrecere într-un restaurant din municipiul Săcele.
La un moment dat, a fost implicat într-un scandal, polițiștii și jandarmii au intervenit și i-au cerut bărbatului, care consumase alcool, să se legitimeze.
Acesta a refuzat, iar oamenii legii l-au dus la sediul Poliției din Săcele.
„În timp ce se afla în clădire, principalul suspect l-a amenințat pe unul dintre jandarmi cu acte de violență și l-a lovit cu capul în zona feței, având nevoie de două zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a fost reținut și prezentat unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă”, a explicat, pentru brasovtv.com, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Brașov, Florin-Nicolae Postolache.
S-a emis mandat pentru 30 de zile sub acuzația de ultraj, dar bărbatul implicat a formulat contestație. Tribunalul Brașov va avea ultimul cuvânt.
Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, până când magistrații vor pronunța sentința definitivă.
sursa: BrasovTV.com
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.