În acest weekend au avut loc la Râşnov primele etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile organizate în România. La startul competiţiei de pe trambulina de 100 de metri s-au aflat 42 de sportive din 13 ţări: Japonia (6), Germania (5), Rusia (6), Slovenia (6), Norvegia (5), Austria (2), Franţa (3), Italia (3), Statele Unite ale Americii (1), Elveţia (1), Cehia (2), Finlanda (1) şi România (1).
Japoneza Sara Takanashi, în vârstă de 17 ani, a câștigat etapa de sâmbătă de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la Râșnov, prima competiţie de acest gen disputată în România.
Nipona a acumulat 252 de puncte în cele două manșe cu sărituri de 100,5 m şi 99 m, fiind urmată de norvegianca Maren Lundby cu 226,4 puncte (sărituri de 96 m şi 89 m) și o altă japoneză, Yuki Ito, cu 221,6 puncte (sărituri de 95,5 m şi 87,5 m).
Săceleanca Dana Haralambie, singura reprezentantă a României din concurs, a terminat prima manșă pe locul 31 și nu a obținut calificarea în cea de-a doua manşă. Ea a sărit 82 de metri și a obținut 79,5 de puncte. Emoţia evoluţiei pe teren propriu în faţa familiei, prietenilor, colegilor şi miilor de români care au venit să o susţină au copleşit-o pe reprezentanta noastră care reuşise la săriturile de încălzire să se claseze în primele 20 de competitoare.
Cea de-a doua etapă de Cupă Mondială feminină de sărituri cu schiurile desfăşurată duminică s-a încheiat tot cu victoria Sarei Takanashi (17 ani) din Japonia. Aceasta a încheiat competiția cu un punctaj final de 230,4 puncte, în urma unor sărituri de 85 de metri și 93,5 metri. Locul al doilea a fost ocupat de Jessica Jerome (27 de ani) din SUA, cu 220 de puncte și două sărituri de 89 de metri, respectiv 90,5 metri. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Evelyn Insam (20 de ani) din Italia, care a sărit 93 de metri în prima rundă și 86 de metri în cea de-a doua, obținând un punctaj final de 212,3 puncte.
Din păcate nici în această etapă, Dana Haralambie, aflată sub presiunea rezultatului de sâmbătă, nu a reuşit să se califice în manşa secundă, ea obținând un punctaj de 62,6 puncte, în urma unei sărituri de 69,5 de metri, performanţă ce i-a adus doar locul 38 după prima rundă de concurs.
Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS), cu sprijinul OMV Petrom şi în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Primăria oraşului Râşnov.
Puiu Gaspar, secretar al forului intern de schi şi biatlon, a subliniat importanţa evenimentului şi toate avantajele ce derivă din organizarea unei competiţii de nivel înalt: “Această zi marchează poate cel mai important eveniment în materie de sporturi de iarnă organizate vreodată în România. Ne mândrim că prin competiţia de la Râşnov aducem în România o campioană olimpică en-titre şi sportive lidere ale clasamentelor mondiale. Faptul că astăzi beneficiem de o asemenea prezenţă de cinci stele ne onorează şi ne confirmă încă o dată bunul mers al parteneriatului nostru cu OMV şi Primăria Râşnov pentru construirea acestui centru unic în România şi Europa de Sud Est. Iată că astăzi, la nici doi ani de când a fost inaugurat oficial, centrul de sărituri cu schiurile de la Râşnov găzduieşte o competiţie de nivel mondial, în premieră pentru România”Puiu Gaspar: “Cel mai important eveniment în materie de sporturi de iarnă din România”
Sara Takanashi, reprezentanta Japoniei, câştigătoare a ambelor etape de Cupă Mondială feminină de sărituri cu schiurile de la Râşnov a declarat: „Mă bucur că am concurat în România, pot să spun că sunt cu adevărat impresionată de calitatea centrului de sărituri construit la Râşnov. A fost o plăcere să evoluez în faţa publicului din România şi mă bucur să văd că există un număr atât de mare de iubitori ai acestui sport aici. Sunt convinsă că centrul de la Râşnov va deveni foarte curând un loc de referinţă pentru organizarea competiţiilor internaţionale de sărituri cu schiurile şi aştept cu nerăbdare următoarea ocazie de a concura pe trambulinele de aici.”
Felicitări echipei organizatoare pentru două zile de competiţie superbe la Râşnov, felicitări antrenorilor Florin Spulber, Csaba Magdo şi felicitări Dana Haralambie pentru tot ceea ce faci pentru România – capul sus, suntem mândri de tine!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.