Reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele spun că sistemul existent va fi exins cu încă 14 tronsoane, care vor avea o lungime totală de 1,6 kilometri, iar punctul final va fi în zona Dâmbul Morii, la intrarea pe traseul turistic „Drumul Familiar“.
Cel mai lung segment din noul tronson va avea 205 metri.
Până acum au fost montate cablurile pentru noile tronsoane, au fost realizate platformele, iar în prezent se lucrează la realizarea scărilor.
În perioada următoare va începe construirea unui foişor la capătul traseului, costul total al prelungirii acestui traseu fiind de 220.000 lei fara TVA, termenul propus pentru finalizare fiind 15 august.
„Ne-am propus ca în 15 august să punem în funcţiune şi noul tronson, dar totul depinde de vreme. În ultima perioadă, din cauza ploilor, lucrările au avansat destul de încet”, a declarat Sorin Hermenean, de la Regia Pădurilor Săcele.
După finalizarea lucrărilor, sistemul de tiroliene de la „Şapte Scări” va avea o lungime totală 3,8 kilometri şi va fi compus din 35 de segmente.
Patru dintre ele, situate în zona „Cascada cu Apă Vie“ sunt destinate copiilor.
Cel mai lung segment, care deja există şi este funcţional, are 304 metri, conform newsbv.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.