„Reușita fiecărui elev de-al meu reprezintă o bucurie și elevii mei mă fac să mă simt mândră de mine si de ei” – director Iuliana Tomos
Platforma PROF21 iniţiază o serie de portrete ale managerilor şcolari, membri ai comunităţii online.
Profil manager şcolar – directoare Tomos Iuliana Marilena
PROF21 – Cum credeți că ar trebui să se schimbe viziunea despre educație, care ar fi crezul dv. ca manager? Ce i-ați spune unei autorități centrale care concepe politicile educației?
Tomos Iuliana Marilena – În ultimii ani, în România s-au implementat o serie de programe educaționale pentru a oferi șanse tuturor copiilor, fără a ne asigura însă și că există echitate în educație. Cele două componente sunt foarte importante pentru o educație durabilă a copiilor. Ele pot fi evidențiate împreună dacă s-ar elabora un curriculum diferențiat (programe şcolare flexibile, în care lista de conținuturi să fie generoasă și să permită profesorului să aleagă acele conținuri pe care elevul este capabil să le parcurgă), standarde de evaluare adaptate în funcție de specificul școlii (școli cu clase de excelență, scoli de masă incluzive, centre incluzive), reducerea numărului de elevi de la clasă; crearea unui sistem performant de evaluare a cadrelor didactice care să-i motiveze pentru o perfecționare continuă și relevantă în activitatea didactică.
PROF21 – Ce fel de relație aveți cu elevii și foștii elevi?
Tomos Iuliana Marilena – Atunci când o generație de elevi finalizează ciclul gimnazial reușim să ne amintim cu plăcere atât de experiențele plăcute, cât și de cele pline de provocări trăite împreună. Este minunat când foștii mei elevi îmi trimit mesaje pe facebook și îmi povestesc despre realizările lor. Aceste discuții cu ei sunt valoroase pentru mine deoarece îmi dau un sentiment de satisfacție și de încurajare. Reușita fiecărui elev de-al meu reprezintă o bucurie și mă fac să mă simt mândră de mine si de ei.
întreg interviul îl puteți citi accesând link-ul AICI
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.