38 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost recepționate miercuri, 29 august 2018, în municipiul Săcele, județul Brașov.
Locuințele (8 apartamente cu o cameră și 30 de apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din str. Episcop Popeea, f.n., şi sunt repartizate pe 2 tronsoane cu regim de înălţime S+P+3E+M (subsol + parter + 3 etaje + mansardă).
Procedural urmează pasul semnării unui protocol de predare dintre ANL și Primăria Municipiului Săcele.
Până în prezent, în municipiul Săcele, au fost finalizate, în total, 120 de apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentul din cartierul Ștefan cel Mare.
La nivelul județului Brașov, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 476 de unități locative.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001.
Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.
În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5396 din 31 iulie 2018 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.578,57 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.
Blocul ANL din Electroprecizia va fi în curând finalizat. Iată primele imagini!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.