La începutul lui ianuarie v-am prezentat un proiect ce a fost implementat la Săcele de către Reţeaua CAN Brașov intitulat “Multimedia – Pregătire pentru Viață” ( mai multe detalii aici http://www.saceleanul.ro/2014/01/sesiuni-de-training-multimedia-pentru-liceenii-din-sacele/ ).
Unul dintre voluntarii implicaţi în acest proiect este Liviu Romaşcu, un săcelean care încă de când a aflat despre aceste sesiuni de training multimedia ce combină două dintre pasiunile sale, voluntariatul și calculatorul, a vrut să fie implicat. De la începutul acestui proiect, Liviu şi-a petrecut fiecare zi de luni şi miercuri de la ora 15:30 până la 17:30 alături de tinerii elevi din liceele săcelene pe care îi ajută să înveţe să folosească într-un mod corect şi util computer-ul. Atribuţia lui ca voluntar este aceea de a ajuta trainerul să prezinte şi să deruleze cât mai bine activitatea.
Pe lângă timpul pe care îl dedică acestui proiect, Liviu mai este voluntar şi în cadrul Fundaţiei Tineri pentru Tineri sucursala Braşov care se ocupă cu educaţia pentru viaţa de familie.
Pentru Liviu Romaşcu voluntariatul a devenit un mod plăcut de viaţă din care reuşeşte să înveţe multe lucruri utile care îl ajută să se dezvolte ca persoană, să fie un om mai bun şi un cetăţean exemplar. Felicitări Liviu, avem nevoie la Săcele de mai mulţi oameni ca tine!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Multumim 🙂 Poate trezim interesul pentru voluntariat si altor tineri 😉