Astăzi – 19 octombrie – începe ediția a II-a a Festivalului Sport Montan Săcele. Festivalul aduce la Săcele, la final de sezon, cei mai buni alergători montani, parapantiști, orientariști și mountain – bikeri.
Peste 500 de participanți s-au înscris ediția din acest an.
Probele se vor desfășura în masivul Piatra Mare, muntele Bunloc și zona Burtosu (concursul de orientare).
La Centrul Multicultural vor avea loc începând cu vineri ateliere de prezentare ale diferitelor discipline sportive, iar seara proiecții de film cu tematică montană. De asemenea, tot aici vor exista standuri ale sponsorilor cu produse sportive, dar și o zonă de food în care se va servi mâncare.
La parterul Centrului a fost amenajată o sală Made din Săcele, cu produse handmade și o ministână mocănească.
Astăzi, vineri va avea loc proba de Orientare. Mâine, sâmbătă, în Bunloc vor avea loc concursurile de Vertical Race, MTB, Parapantă și Cursa Copiilor.
Duminică se vor desfășura probele de 15 km, 30 km și Cursa Populară de 8 km. Plecarea va fi la ora 9.00 din centrului Municipiului, de la Statuie.
Înscrieri se mai pot face pentru Cursa Populară și proba de Orientare, la Centrul Multicultural vineri de la ora 12.00, sâmbătă de la ora 18.00 și duminică de la ora 7.00.
Un eveniment făcut de săceleni pentru Săcele și săceleni!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.