Home / Actual / Studiu de piață: În România, o familie formată din 4 persoane ar trebui să aibă un venit net de 6752 lei pentru un trai minim decent

Studiu de piață: În România, o familie formată din 4 persoane ar trebui să aibă un venit net de 6752 lei pentru un trai minim decent

6.752 lei este suma cheltuielilor lunare necesare unei familii de 4 persoane pentru a asigura un trai minim decent, conform Confederatiei Sindicale Cartel Alfa.

Așa arată calculele specialiștilor care au realizat studiul publicat astăzi de FES România (https://bit.ly/2CTz2VJ).

Prin metode riguroase, cercetarea realizată de Syndex România și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții certifică ceea ce știm deja cu toții: salariile din România sunt prea mici pentru a asigura un nivel de trai decent.

Sigur că ideea de trai decent poate să difere mult în funcție de regiune, context social, statut socio-economic, etc.

Pentru a minimiza componenta subiectivă în percepția standardului de decență, cercetătorii au elaborat o metodologie care să definească un coș minim de consum pentru un standard MINIM de decență, acceptabil în percepția persoanelor și a familiilor cu venituri mici.

Structura coșului minim de consum pentru un trai decent cuprinde 11 capitole, de la alimentație până la fondul de economii al familiei, însumând în total 226 de itemi.

Conținutul coșului a fost stabilit prin coroborarea mai multor surse de informații: interviuri de grup reprezentați ai populației țintă, interviuri cu experți, standarde internaționale, cercetări de piață.

Cercetarea de teren a fost realizată în perioada iulie–septembrie 2018, în cinci dintre cele mai dinamice orașe din România din punct de vedere economic și demografic: Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Salariul minim trebuie să crească și România trebuie să își intensifice politica de creștere economică prin creșterea salariilor, un sistem fiscal progresiv și negocieri colective puternice la toate nivelurile, care să asigure o distribuție mai bună a rezultatelor economice.

Coșul minim pentru un trai decent ne oferă un instrument obiectiv și util care poate servi la elaborarea politicilor sociale și de salarizare publice și oferă o bază solidă de fundamentare a negocierilor colective.

Mesajele săcelenilor: “Mi s-a părut josnic ca o persoană în vârstă să fie bătută pe stradă”

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia