Home / Job disponibil la Primăria Săcele în cadrul Compartimentului Cultură, Tineret, Sport şi Turism

Job disponibil la Primăria Săcele în cadrul Compartimentului Cultură, Tineret, Sport şi Turism

Primăria Municipiului Săcele cu sediul în Săcele, judeţul Braşov, str. Piaţa Libertătii nr.17, organizează concurs în vederea ocupării funcţiei contractuale de execuţie vacantă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Săcele, după cum urmează:

DIRECTIA CULTURA , TINERET,  SPORT, TURISM

COMPARTIMENTUL  ACTIVITATI  TURISM

1) INSPECTOR     IA   – 1 post

a) Condiţii generale de participare:

  • are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

b) Criterii specifice:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul economic cu specializarea : geografia turismului, turism si servicii
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 5 ani;

         Examenul/Concursul  constă în următoarele etape:

  • selecţia dosarelor;
  • proba scrisa se va susţine în data 11.12.2018  la  ora 10:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;
  • interviul se va susţine în data de 13.12.2018 la ora 12:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;

Conform prevederilor art.6 alin.1 din Hotărârea nr.286/2012, pentru înscrierea la examen/concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

  •  cererea de înscriere la concurs adresată conducatorului instituţiei publice;
  •   copia actului de identitate  sau orice alt act care atestă identitatea, porivit legii, după caz;
  •  copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor sau ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi,/sau specialitatea studiilor;
  • cazierul judiciar  sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil  cu funcţia pentru care candidează;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţă trebuie să conţină în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
  • curriculum vitae.

Copiile actelor din dosarul de participare se prezintă însoţite de documentele originale care se certifică pentru conformitate de către secretarul comisiei sau în copii legalizate.

Dosarele  de înscriere se  pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului, la secretariatul comisiei de concurs din cadrul Primăriei Municipiului Săcele.

Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați pagina de internet a instituției la adresa [email protected]

BIBLIOGRAFIE

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia