Home / Iată cum se distrau săcelenii în iarna lui 1935! Bal mocănesc, Festival artistic urmat de dans sau Festival artistic pentru promovarea datinilor de Crăciun!

Iată cum se distrau săcelenii în iarna lui 1935! Bal mocănesc, Festival artistic urmat de dans sau Festival artistic pentru promovarea datinilor de Crăciun!

Săcelenii știau să se distreze în perioada interbelică, iar toate cele enumerate mai sus sună foarte cunoscut, nu-i așa?

Asta pentru că multe dintre ele sunt organizate an de an și în prezent, dar au rădăcini adânci în identitatea comunității săcelene.

Iarna anilor 1935-1936 a fost una plină de evenimente cu voie bună la care întreaga comunitate, și nu numai ea, participa cu drag.

În seara zile de 25 Decembrie 1935, în prima zi de Crăciun, Despărțământul Astra Săcele, secția culturală și secția sportivă “Isvorul” au organizat un festival artistic pentru păstrarea și continuarea datinelor de Crăciun.

Festivalul s-a ținut în Sala Szabo din Satulung, având în program și punerea în scenă a piesei de teatru “Vicleimul”. După reprezentație a urmat un “dans executat de muzica Ferry”.

Toate beneficiile rezultate din acest eveniment au fost folosite pentru promovarea de acțiuni culturale și de educație fizică în Săcele.

Pe 28 decembrie 1935, asociația populară de cultură și sport “Săceleana” a organizat în aceeași sala Szabo din Satulung un festival artistic, urmat de dans.

Și în cadrul acestui eveniment săcelenii au avut parte de teatru jucându-se comedia “Sosesc diseară”, de Tudor Mușatescu. 

S-a dansat până în zori, spune autorul articolului din ianuarie 1936, dupa jazul Săceleana.

Pornit ca o inițiativă din 1932 a profesorilor Dr. Victor Jinga și Dr. Gheorghe Dragoș, Balul Mocănesc a fost organizat pe 4 ianuarie 1936 și i-a reunit pe toți săcelenii.

Cu ocazia acestuia, cei prezenți au avut plăcuta ocazie, spune cronicarul vremurilor, să admire vechile costume mocănești, atât cele bărbătești cât și cele “femeești”, evenimentul fiind catalogat drept un mare succes.

Tineretul Român din Dârste-Noua și Reuniunea Femeilor Ortodoxe Românce din Baciu au pus împreună umărul pe 6 ianuarie 1936 pentru organizarea unui festival artistic urmat de … evident … dans.

De data aceasta locația a fost sala restaurantului comunal din Baciu, iar programul a fost compus din diverse scenete de teatru, o tombola și dans.

Iată că multe dintre frumoasele evenimente de astăzi, organizate și susținute cu eforturi apreciabile de săcelenii iubitori de cultură și tradiții, dar și de asociațiile de profil din comunitate, își au rădăcinile în evenimente și inițiative similare de acum 70-80 de ani

Tuturor un La Mai Mare!

Programul transportului în comun la Săcele de Anul Nou

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia