Home / Actual / Probleme financiare la Primăria Săcele? Anul 2019 începe cu întârzieri la plata salariilor

Probleme financiare la Primăria Săcele? Anul 2019 începe cu întârzieri la plata salariilor

S-a cheltuit “muntele de bani”!

Modul deficitar in care a fost administrat bugetul anului 2018 de către executivul condus de Virgil Popa deja nu mai este un secret.

Acesta a reușit sa detoneze dinamită sub “muntele de bani” pe care declara ca stătea la începutul lui 2018 si să încheie anul cu un deficit de aproape 13 milioane de lei care a trebuit acoperit din acest munte, adică din excedentul rămas din anul 2016 și 2017.

Sumele au fost reportate și până acum s-au putut acoperi săpăturile după materii prime pentru acoliții partidului-mamă făcute la baza muntelui, însă din cele aproximativ 22 de milioane la începutul anului au mai rămas mai puțin de 9.

Întârzieri la salarii pentru angajaţii din Primăria Săcele?

Semnele slabei gestionări a finanțelor săcelenilor se simt din primele zile ale anului și de către salariații primăriei care se văd nevoiți să aștepte salariile.

În mod normal, plata salariilor se făcea în data de 8 a fiecărei luni, anul acesta însă din prima luna apar întârzieri de plată a salariilor, astfel că în data de 10 salariile nu au ajuns în conturile angajaților (la orele dimineţii)

D-le Primar Virgil Popa de la PSD, dacă de banii săcelenilor ne-ați dovedit ca nu vă pasă, de salariile angajaților din primărie vă pasă?

Ştim sigur că de veniturile prietenilor dumneavoastră afaceristi locali vă pasă! Pentru dovadă CLICK AICI! 

Modelul unic de blocator al parcării a fost aprobat în ședința Comisiei Tehnice de Circulație din Municipiul Săcele

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia