La data de 14 februarie a.c., în jurul orelor 13,30 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 31 ani din com. Voinești, jud. Dâmbovița care a condus un autoturism pe str. Calea București din mun. Brașov, nerespectând regulile circulaţiei pe drumurile publice.
În fapt, bărbatul a efectuat manevra de viraj stânga, pe sensul opus de mers, încâlcând marcajul longitudinal dublu continuu.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, reușind oprirea acestuia pe str. Timiș din mun. Săcele.
În urma activităților de verificare efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a unei abateri anterioare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.