În primăvara anului acesta, Regia Publică a Pădurilor Locale Săcele începe lucrările de reîmpădurire pe o suprafață de 31,45 ha.
Lucrărilor se vor realiza în zonele Piatra Mare, Highiș, Valea Gârcinului, Doftana, Valea Babarunca și Tesla.
În total, 128.600 de puieți forestieri vor fi plantați în această primăvară. Principalele specii care vor fi plantate sunt molid (59900 buc.), brad (53110 buc.), larice (6450 buc.), fag (5350 buc.) și paltin de munte (3780 buc.)
Din cei 128.600 de puieți, peste 110.000 buc vor fi folosiți la împăduriri tipice, iar aproximativ 28.000 buc. la completări în zone de pădure care au suferit tăieri sau doborâri de copaci.
Pe 25 martie s-au desfășurat primele lucrări de completări în plantații existente în zona Baciu, unde au fost plantați 5500 de puieți de molid și 1700 de puieți de paltin de munte, pe o suprafață de 1,59 ha.
Reamintim că și anul trecut Regia Publică a Pădurilor Locale Săcele a realizat lucrări de reîmpădurire și completări pe o suprafață de 37 ha, în total, în anul 2018, fiind plantați 164.000 de puieți.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.