Între orele 10.00 – 18.00 organizatorii vă așteaptă în Poiana Angelescu cu 6 ateliere de Orientare dedicate oricărei vârste.
Atelierele pot fi parcurse individual, dar și în grup sau în familie.
WOD – Ziua Mondială a Orientării este o manifestare dedicată sportului de masă care se desfășoară pe toate continentele în aceeași perioadă.
Ca urmare a dezvoltării explozive în întreaga lume a disciplinei sportive Orientare (Orienteering), Federația Internațională de Orientare (IOF) a hotărât în 2015 să creeze un eveniment, care să permită tuturor doritorilor, să cunoască tainele acestui sport.
Prima ediție a avut loc la 11 Mai 2016. Cu această ocazie s-a reușit intrarea în „Cartea Recordurilor“, înregistrându-se cel mai mare număr de participanți la un eveniment sportiv, într-o singură zi.
La Săcele, Clubul Sportiv Babarunca produce rezultate și campioni în Orientarea în alergare.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.