Home / Sala goală la dezbaterea publică cu impact asupra turismului la Săcele

Sala goală la dezbaterea publică cu impact asupra turismului la Săcele

Ieri, 25 iunie, la Centrul Multicultural și Eudcațional Săcele a avut loc o consultare publică cu privire la demararea procedurii de atestare a localității ca Stațiune Turistică de Interes Local.

Deși interesantă ca subiect și impact, aceasta a fost marcată de un absenteism masiv, sala fiind aproape goală.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Primăriei, ai Consiliului Local, ai firmei de consultanță care realizează dosarul de atestare, reprezentantul Ministerului Turismului pentru zona Centru, precum și agenți economici din sectorul turistic din Săcele.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat etapele care sunt de parcurs pentru realizarea atestării și beneficiile care pot decurge în urma acestei proces.

Agenții economici din zonă au vorbit despre problemele cu care se confruntă și despre modul în care autoritățile naționale și locale îi pot sprijini.

Consultarea publică este o etapă obligatorie în procesul de atestare a unei localități. Ea a fost precedată de o analiză de nevoi cu privire la dezvoltarea sectorului turistic și cultural al localității.

După realizarea dosarului de atestare, urmează depunerea acestuia la Ministerul Turismului și evaluarea dosarului.

La cheltuit bani sunt foarte competenți! Dar nu contează cati bani aruncă pe “lucrări”, la prima ploaie serioasă balta este tot acolo

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia