La data de 9 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 42 ani, din mun. Săcele, jud. Brașov.
În fapt, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 38 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun, lovind-o cu pumnul în zona umărului, fără a-i provoca leziuni, dar creându-i acesteia o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuința comună și păstrarea unei distanțe de 200 metri față de persoana vătămată.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.