În timpul Primului Război Mondial, în vara anului 1916 Săcele a fost prima localitate în care au intrat trupele române.
Acest moment avea să devină unul evenimentele foarte importante ale istoriei noastre naționale, deoarece avea să conducă în final la Marea Unirea de la 1918.
Anul acesta am comemorat printr-o ceremonie militară, religioasă și civilă 103 ani de Intrarea Trupelor Române în Ardeal.
S-au depus coroane de flori la monumentul ridicat în urmă cu 3 ani, au fost rostite alocuțiuni de către primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, de reprezentantul Batalionului 206 Artilerie ”General Mihail Lăcătușu”, de profesorul Gheorghe Munteanu și de dl. Traian Florea.
Preoții de la parohiile săcelene în frunte cu pr. protopop Sorin Șerban au ținut o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, ceremonia încheindu-se cu parada militară.
La ceremonie au participat, pe lângă militarii Batalionului 206 Artilerie ”General Mihail Lăcătușu”, peste 100 de săceleni, reprezentanți ai administrației locale, ai diverselor instituții ale statului, Consiliului Local, unităților școlare și asociațiilor culturale săcelene.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.