Producția italiană ”Dictatura last minute” va avea două zile de filmări la Săcele, în zilele de 7 și 8 noiembrie
Filmul este produs de ”Genoma Films”-Bologna și are trei producători, doi italieni și românul Dan Burlac, originar din Săcele. De altfel, faptul că vor exista filmări și la Săcele i se datorează producătorului român, care încă din tinerețe visa să filmeze în locurile natale.
Dan Burlac, unul din cei mai cunoscuți producători români, a plecat din România în anii 90, a absolvit Regia de Film la Femis-Paris, la ora actuală fiind rezident în Franța. Dintre filmele la care a contribuit ca producător amintim ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu, câștigător al trofeului Palme d’Or Cannes, ”A fost sau nu a fost” al lui Corneliu Porumboiu și ”Nunta Mută” al lui Horațiu Mălăele, film care a putut fi vizionat la deschiderea Centrului Multicultural Săcele.
Filmările la producția italiană ”Dictatura last minute” vor avea loc în fața și în interiorul fostei clădiri a Poștei de pe bdul G. Moroianu (7 noiembrie), pe DN1A – în zona intersecției cu strada Tărlungului (7 noiembrie, între orele 14.00 – 17.00) și pe strada Florilor din cartierul Electroprecizia(8 noiembrie).
În toate aceste locații circulația va fi blocată intermitent și va fi dirijată de agenții de la Poliția Locală sau de la Poliția Rutieră.
Filmul ”Dictatura last minute” este o comedie amară după o poveste adevărată petrecută în 1989. Filmul spune povestea a trei italieni care în decembrie 89 au întâlnit un român în gara din Budapesta ce le-a dat o valiză să o aducă în România.
Doi dintre tinerii italieni din poveste sunt chiar producătorii filmului care remomerează pe peliculă întâmplările din urmă cu 30 de ani. Filmul se va filma în Budapesta, Cesena, București, Brașov, Arad și Săcele.
”Dictatura last minute” a fost deja cumpărat de televiziunea națională italiană – RAI și va participa la mai multe festivaluri de gen.
Fostul atelier al Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Electroprecizia va fi renovat
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.