Home / Actual / Săcelean cercetat penal după ce a alimentat la benzinărie și nu a plătit

Săcelean cercetat penal după ce a alimentat la benzinărie și nu a plătit

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.

În fapt, la data de 27 noiembrie, în jurul orei 22.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, conducător auto al unei autoutilitare, în timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburant auto situată pe raza municipiul Brașov, după alimentare, a părăsit locația fără a achita contravaloarea.

În urma activităților desfășurate în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, la scurt timp de la ora sesizării, conducătorul autoutilitarei a fost depistat de către cadrele de poliție pe strada Laminoarelor din municipiul Brașov.

Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 33 ani, din municipiul Săcele.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Incendiu în Săcele! A ars în întregime un autovehicul (VIDEO)

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia