Polițiștii din Săcele au organizat, în weekend, acțiuni de control în întreg municipiul.
Verificările care au avut următoarele obiective:
– depistarea și sancționarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice ori a subtanțelor psihoactive, care care conduc autovehicule;
– depistarea transporturilor de animale vii;
– verificarea legalității transporturilor de material lemnos.
În cadrul acțiunii au fost verificate 90 de autovehicule, au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat 70 de conducători auto și au fost aplicate un număr de 5 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 500 lei.
Cu ocazia activităților pe linie rutieră, cadrele de poliție au constatat două infracțiuni la regimul rutier, după cum urmează:
– polițiștii au oprit în trafic, pentru control, la intersecția străzilor Principală și Zizinului, un tânăr, în vârstă de 18 ani, care conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
– pe Centura Ocolitoare a municipiului Săcele, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 38 ani, care conducea un autovehicul care avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 28.11.2019.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Ambele dosare sunt instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se vor propune soluții legale la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, în timpul verificărilor a mai fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 200 lei, dar și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 1000 lei.
Totodată, au fost confiscate 70 coronițe și 24 de coroane din cetină de brad, puse ilegal în vânzare, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis BrasovTV.com
Criză de lemn! A venit iarna și mulți săceleni nu au primit lemnul de foc solicitat la Primărie
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.