Mitingul organizat de Liviu Dragnea, în iunie 2018, în care au fost adusi peste 100.000 de pesediști în Piața Victoriei a costat 433.000 de lei.
Social-democratii au refuzat mereu să spună care au fost costurile acestui miting, datele fiind ținute departe de ochii electoratului.
Insa Curtea de Conturi a descoperit că sunt probleme cu sumele plătite de PSD pentru Congresul din martie 2018, mitingul din Piata Victoriei și Consiliul National din decembrie 2018.
PSD nu poate justifica facturile plătite pentru organizarea acestui miting.
Am scris atunci pe Saceleanul.ro că și simpatizanții ciumei roșii dintr-un oraș de munte s-au deplasat la București, acolo unde s-au adunat începând cu orele 20.00 pentru a protesta împotriva statului paralel, pentru o justiție corectă (pentru ei) și pentru ca liderii lor să ne fure cât au chef și să nu pățească nimic.
Câteva sute de oameni, îmbarcați în autocare (4-5 la număr), dar și câțiva care au ales să se deplaseze cu mașinile personale au reprezentat atunci cu mândrie proletară frumosul oraș de munte.
Oamenii au fost adunați din stații de autocare, cea mai importantă parte a echipei PSD Săcele provenind de la Garaj și din zona Gârcini.
Echipele au fost strict coordonate de membri PSD sus-puși, majoritatea regăsindu-se confortabil în joburi din administrația locală sau din sub-structuri ale acesteia.
sursa foto articol Facebook
Arde la buzunar! Gunoi mai scump cu 20,87% pentru populație și cu 29,50% pentru agenții economici?
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.