Deschis cu multă bucurie atât pentru autoritățile locale cât și pentru comunitatea saceleană la începutul lunii februarie, cabinetul stomatologic SAL DENTIX AS părea un pom lăudat la care deopotrivă pacienți de toate vârstele, elevii și profesorii liceului își vor fi găsit soluția potrivită la problemele dentare.
Chiar scriam într-un articol anterior, că la doar o lună de la deschidere motoarele acestui start up erau turate la maxim, medicul Andra ȘTEFAN declarând pe atunci că săcelenii vin în număr mare să se îngrijească de sănătatea lor dentară.
Între timp ordonanța militară nr 2 i-a obligat pe tinerii antreprenori să închidă cabinetul medical și în sala de sport a fost pregătit spital de campanie COVID-19 – măsură preventivă ce punea sub semnul întrebării reluarea activității în cabinet la final de stare de urgență.
“Am fost nevoiți să intrăm în șomaj tehnic atât eu cât și doamna asistentă, însă cea mai mare teamă, preocupare a noastră era să nu fie nevoie ca acel spital să găzduiască bolnavi de covid în sala de sport.
Când am fost solicitați de autorități am pus la dispoziție spațiile vizate de DSP și am încercat și noi să ajutăm cu ce puteam: câteva măști, dezinfectant și mănuși. Pe atunci se găseau greu și se importau la prețuri de speculă iar panica generală era încă imens răspândită.
Nu a fost nevoie nici de materialele noastre nici de spitalul amenajat așa că pe 18 mai ne-am întors în activitate cu noile măsuri de prevenție în cazul pandemiei” ne-a transmis dr. Andra ȘTEFAN.
La un pas de a pierde finantarea
Dacă preocuparile doamnei doctor priveau mai mult latura medicală, soțul dumneaei, administratorul cabinetului ne-a povestit cum erau la un pas să piarda finanțarea și investiția să fie în van.
“Nimeni nu știa ce va urma, cât va dura starea de urgență, pe câți dintre noi ne va afecta din toate punctele de vedere, iar noi în particular, cu cabinetul clar că nu știam cum vom ieși din această situație. Normele de finanțare erau clare, însă nimeni nu a prevăzut o situație de criză în care activitatea economică să fie întreruptă minim 2 luni. Nu apucasem să luăm tranșa a doua de bani din proiect, finanțatorul nu avea niciun semnal de la autorități privind procedura în această situație și astfel pierdeam la telefon câte cel puțin o oră pe zi ca să încercăm să aflăm vești. Exista posibilitatea să ni se ceară banii înapoi chiar dacă nu era vina noastră că nu am reușit să ne ducem planul de afaceri la bun sfârșit conform contractului.
Acum ne bucurăm că am reulat activitatea, că sacelenii au înțeles să nu amâne problemele dentare și să se îngrijească de sănătatea lor, la fel cum și noi am înțeles să nu punem vreo taxă suplimentară sau să mărim prețurile pentru măsurile de siguranță și materialele suplimentare pe care trebuie să le asigurăm unei bune funcționări din punct de vedere medical. Dimpotrivă, acolo unde putem, oferim în continuare reduceri. Astfel că în luna iunie pachetul de detartraj, periaj si airflow (profilaxia) este redus cu 20%.
Știm mitul național românesc că oricum la stomatolog e scump, însă lucrurile nu sunt chiar așa, iar pacientul când se uită la ce-l doare pe el, nu se gândește și la prețul materialelor dentare, al laboratorului de tehnică, al impozitelor, taxelor și în definitiv, al costurilor finale pentru tratamentul său, gândind că medicul pleacă de la cabinet cu banii în buzunar. La mecanicul auto nu există atatea proteste. La stomatolog subiectul este sensibil fiindcă românii nu au înțeles și nu îi preocupă faptul că statul nu a mișcat un deget pentru stomatologie de 30 de ani încoace, acest sector devenind aproape 100% privat. Argumentul este aproape de fiecare data același “am plătit atâția ani la sănătate” și este unul cât se poate de adevarat pentru sectorul public de sănătate. Pentru sectorul privat, un cabinet stomatologic are aceleași probleme pe care le are orice altă afacere, ba chiar mai multe fiindcă nu te poți juca și nici face compromisuri cu sănătatea oamenilor.
Suntem convinși că nu suntem nici cei mai afectați cum nici cei mai ocoliți de probleme săceleni după această criză, însă dacă vom acționa ca o comunitate, vom trece mai ușor peste ea. ” – Lucian ȘTEFAN, administrator.
Reamintim că acest cabinet a fost realizat ca investiție privată prin accesarea de fonduri europene din programul Start up Nation Plus, unde autoritățile locale prin Primărie și Liceu Teoretic ”George Moroianu” au oferit spre închiriere spațiul fostului cabinet medical din incinta sălii de sport.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.