Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 02 august 2020, în jurul orei 11.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 55 ani, care conducea un autovehicul pe str. Zizinului din localitatea Tărlungeni.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Primii pași din construcția viitorului refugiu din Piatra Mare au fost făcuți
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.