Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.
În fapt, la data de 13 noiembrie 2020, în jurul orei 19.55, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în cadrul unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Săcele a avut loc un accident de muncă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 35 ani, fiind în timpul programului de lucru, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare, ca urmare a manevrării unei mașinării.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Primăria Săcele a scos la concurs postul de administrator public
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.